Din adâncimi de-abis Te chem, ISUSE,
Cu sufletul atât de sfâşiat,
Cu trupul plin de răni şi de durere,
ISUSE Bun - Păstor Adevărat!

O mână-ntinde iarăşi pentru mine,
Cel ce-am păşit pe-amarele păşuni,
Sunt oaia rătăcită de la turmă
Şi vreau din nou cu turma-Ţi să m-aduni.

O, ia-mă, Doamne, iarăşi lângă Tine
Şi nu-Ţi voi cere altceva nimic
Decât să fiu în viaţă lângă Tine,
Şi-n turma Ta, un miel umil şi mic...

Nu-Ţi cer nici slavă, nici argint, nici aur,
Nici căi de flori sau alte bunătăţi,
Ci-Ţi cer să iei Tu măna mea cu măna-Ţi,
Şi-o cale nouă, Doamne, să-mi arăţi!

Şi să-mi îndrepţi Tu paşii spre izvorul
Ce viaţa nouă, veşnică o ţine,
Din apa lui cea binecuvântată
Să mă adăpi, ISUSE, şi pe mine...